Telefon de jucărie de tras pe roți

Telefonul de jucărie are o carcasă netedă și rotunjită, așezată pe roți mari cu butuci rotunzi, astfel încât un copil mic îl poate plimba cu ușurință pe podea. Deasupra se află un receptor curbat, așezat pe două suporturi proeminente. Partea din față este ocupată de un disc mare, prevăzut cu opt orificii rotunde pentru degete, dispuse în jurul unui cerc central simplu. În colțul din dreapta jos se află un cub de construcție, iar contururile groase și spațiile largi fac din această imagine un desen foarte ușor de colorat pentru cei mai mici copii.

Cum funcționează un disc rotativ

Telefoanele cu disc au apărut în anii 1890, odată cu primele centrale telefonice automate, care le permiteau oamenilor să comunice fără intervenția unei operatoare. Pentru a forma un număr, se introducea degetul în orificiul cifrei dorite, se rotea discul în sensul acelor de ceasornic până la opritorul metalic și apoi i se dădea drumul. Când discul revenea la poziția inițială, transmitea o serie de impulsuri electrice — un impuls pentru cifra 1, două pentru 2 și așa mai departe, cu zece impulsuri pentru 0 —, iar centrala le număra pentru a realiza legătura.

Telefoanele cu taste au început să înlocuiască discul rotativ în anii 1960, așa că mulți copii de astăzi nu au văzut niciodată un astfel de aparat. Totuși, telefoanele de jucărie de tras, dotate cu disc și receptor, au rămas o jucărie clasică pentru cei mici încă de la începutul anilor 1960. Jocurile de rol în care copiii mimează convorbiri telefonice îi ajută să deprindă alternanța replicilor, să descopere cuvinte noi și să imite conversațiile adulților.